Social

Lugoj, oraș incluziv

Incluziunea socială presupune respectarea statutului și drepturilor tuturor oamenilor dintr-o societate, care trebuie să aibă oportunitatea de a participa la viața acesteia și de a se bucura de un tratament egal cu ceilalți. Legea  292/2011-Legea Asistenței Sociale definește procesul de incluziune socială astfel : „Procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării, comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale și asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății.”

Nu este greu de observat că numărul persoanelor fără adăpost este în continuă creștere pe raza municipiului Lugoj, ceea ce ar impune o intervenție rapidă din partea autorității locale în sensul identificării acestor persoane, luării lor în evidență și a includerii măcar într-un program de sprijin, în lipsa unui centru dedicat. Deși în anotimpul rece acestea beneficiază de adăpost pe timpul nopții și o masă caldă oferite în cadrul Spitalului Municipal Lugoj, prin intermediul Direcției de Asistență Socială Comunitară, sprijinul este totuși minimal și fără impact major asupra calității vieții.

În aceste condiții, considerăm că este necesară înființarea unui centru social pentru persoanele fără adăpost sau, înființarea unui complex social care să deservească mai multe categorii de persoane aflate în situație de criză (persoane fără adăpost, vârstnici cu venituri mici, lipsiți de suport familial, victime ale violenței domestice, etc) în acest scop putând accesa fonduri europene prin  Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS 2021-2027) .Acest complex va trebui să ofere o gamă mai largă de servicii sociale și să cuprindă în mod obligatoriu o componentă rezidențială și una de evaluare medicală, consiliere psihologică și suport emoțional, inclusiv pentru depășirea anumitor dependențe.

În vederea integrării acestor persoane în societate, inclusiv pe piața muncii acolo unde situația medicală o permite, se vor iniția parteneriate între firmele private și Direcția de Asistență Socială Comunitară. Din nou Uniunea Europeană vine în sprijinul nostru prin intermediul Programului Operațional Educație și Ocupare (POEO). Acest program permite accesarea banilor europeni pentru cursuri și training-uri de profesionalizare a șomerilor, a persoanelor defavorizate, a tinerilor care nu merg la școală și nu au un loc de muncă.

În ceea ce privește categoria persoanelor cu dizabilități, la nivelul municipiului Lugoj se constată o creștere a incidenței bolilor invalidante. Din  categoria persoanelor cu handicap grav, DASC Lugoj are în evidență sute de cazuri (minori și adulți). Ca primă și necesară măsură în ceea ce privește calitatea serviciilor acordate persoanelor cu handicap grav prin intermediul asistenților personali angajați, alianța USR-PLUS propune organizarea unor cursuri de specializare, susținute de profesioniști, prin intermediul cărora asistenții personali vor învăța :

  • cum să acorde primul ajutor,
  • cum să acorde îngrijiri primare bolnavilor,
  • cum să adapteze mediul la nevoile acestora,
  • cum să comunice cu aceștia,
  • cum să asigure participarea persoanelor cu handicap în familie și comunitate.

Se impune, de asemenea, o mai mare responsabilitate în ceea ce privește acordarea unor drepturi legale ale asistenților personali, precum voucherele de vacanță, sau, cel puțin, găsirea unor soluții eficiente care să asigure și acestei categorii de personal posibilitatea de a achiziționa servicii turistice în România. Tot aici este inclusă și necesitatea unei mai bune colaborări între autoritatea locală și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, astfel încât accesul la taberele gratuite pentru copiii și tinerii cu dizabilități din Lugoj, împreună cu însoțitorii lor, să devină mai facil prin inițierea unor acțiuni de informare și sprijin concret la întocmirea și depunerea documentației necesare.

Numărul copiilor care suferă de autism s-a triplat în ultimii 10 ani, iar statistica mondială indică o incidență a tulburărilor din spectrul autist de 1 din 60 de copii. Din păcate, numărul mare de cazuri, lipsa informației relevante, dar mai ales posibilitățile reduse de intervenție terapeutică fac procesul de diagnostic precoce foarte greoi și recuperarea aproape imposibilă. Este evident că avem nevoie de acțiuni hotărâte în direcția recuperării acestor copii, înființarea unui centru de profil fiind singura lor șansă de a deveni independenți și a se integra în societate.

Proiectul privind construirea unui centru pentru copiii cu tulburări de spectru autist este unul ambițios. Acesta va oferi servicii individualizate și metode inovatoare de terapie, precum terapia ABA, logopedie, ludoterapie, ergoterapie, terapie de socializare și ocupațională. Toate acestea vor contribui la o recuperare mai rapidă a copiilor și la dobândirea de abilități care să le permită integrarea în sistemul de învățământ clasic și în societate.

În privința beneficiarilor de venit minim garantat, a persoanelor de etnie romă, a tinerilor peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat și a persoanelor cu diferite grade de dizabilitate, administrația locală este responsabilă să  găsească soluții sustenabile pentru reducerea disparităților sociale, combaterea sărăciei și crearea de locuri de muncă incluzive.

Începând cu anul 2021 vom avea încă o șansă să intervenim pentru atragerea fondurilor europene disponibile pentru autoritățile publice, în cadrul POEO 2021-2027, și să inițiem parteneriate cu actori privați în scopul stimulării antreprenoriatului social și construirii unui ecosistem de acest tip pe plan local.

Mai mult decât atât, conceptul de „primărie de sticlă”, de care se amintește deja în Programul de guvernare locală al Alianței USR PLUS Lugoj, poate fi utilizat și pentru a deschide ușile instituției către voluntarii lugojeni care își doresc să desfășoare, din proprie inițiativă, activități de interes public în folosul altora, în special în domeniul asistenței și serviciilor sociale, educației și sănătății, domenii care sunt mai slab reprezentate la nivel de voluntariat local.

Prin voluntariat se încurajează inițiativa, se deschid noi orizonturi și se schimbă modul de gândire. Mai simplu spus, noi, împreună, putem schimba lumea.

Organizarea unei gale anuale a voluntarilor lugojeni și acordarea unor premii precum „Voluntarul anului” sau „Cel mai bun proiect de voluntariat” nu poate fi decât benefică pentru dezvoltarea unei societăți sănătoase, în care, prin exemplul celui de lângă noi, învățăm să fim mai buni, mai empatici, mai activi și responsabili.

 


Versiune #1
Creat la Wed, Nov 25, 2020 7:04 AM de Mariana Țînțărean
Modificat la Wed, Nov 25, 2020 7:04 AM de Mariana Țînțărean