Context

La nivel global, sectorul energetic trece la ora actuală printr-o mare tranziție. Valorile se schimbă, centrul de greutate se mută, însuși modul în care este definită securitatea energetică se schimbă fundamental: nu se mai discută doar despre siguranță în aprovizionarea cu energie şi producție centralizată (temele din trecut), ci tot mai mult despre producție distribuită, tehnologii curate, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, transport curat, orașe sustenabile, clădiri inteligente, folosirea judicioasă a resurselor naturale, economia verde și cea circulară (temele actuale). Conceptul de „independență energetică” face loc tot mai mult celui de „solidaritate energetică”. Provocările pentru România sunt multiple: infrastructura învechită și necesarul investițional ridicat pentru modernizare (cca. 20 de miliarde de euro până în 2030), utilizarea sub potențialul disponibil al resurselor regenerabile (solar, eolian, geotermal, biomasă, biogaz), interes scăzut pentru noi investiții în energia verde. Sunt necesare investiții în rețeaua de distribuție și mentenanța instalațiilor. Trebuie încurajată dezvoltarea coordonată în zona operatorilor de distribuție și stopate solicitările masive de dividende (peste 90%) din profitul realizat de companiile energetice din partea Guvernului, deoarece afectează grav capacitatea companiilor de stat de a realiza investițiile necesare.

Toate aceste provocări vin pe fundalul unor eforturi uriaşe care trebuie făcute pentru a așeza România pe drumul unei dezvoltări durabile, pentru a atinge țintele Acordului de la Paris privind schimbările climatice și Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals - SDG) ale ONU pentru 2030, în special Obiectivul 7 (Energie curată și accesibilă), Obiectivul 9 (Industrie, inovare, infrastructură), Obiectivul 11 (Orașe și comunități sustenabile) și Obiectivul 12 (Producție și consum responsabil în domeniul energiei).

Mai mult, aceste eforturi se fac pe fundalul multor probleme nerezolvate din trecut. România trebuie să dezvolte orașe sustenabile (orașe verzi și inteligente) în condițiile în care a pierdut două treimi din Sistemele de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) în ultimele trei decenii, astăzi rămânând doar 47 de orașe cu astfel de sisteme. Producția de căldură e dependentă de combustibili fosili, iar utilizarea energiei regenerabile pentru încălzire este neglijabilă. Pierderile de agent termic din rețelele de transport și distribuție reprezintă o mare problemă.

Sectorul clădirilor necesită o atenție aparte, fiind un mare consumator de energie (40% din consumul final de energie la nivelul UE). Consumul de resurse și utilități foarte mare din România, comparativ cu alte țări, conduce la costuri ridicate și afectează calitatea vieții. Clădirile de locuit din România construite înainte de 1989 au o performanță energetică scăzută. Risipa energetică reprezintă o problemă majoră în spațiile administrației publice și clădirile educaționale, școlile fiind cele mai mari consumatoare de energie.

Contextul este dat și de un nivel ridicat de sărăcie și sărăcie energetică. Definirea deficitară a consumatorului vulnerabil, colectarea deficitară a datelor privind consumatorii vulnerabili, precum și absența unui Plan Național de Acțiuni pentru combaterea sărăciei energetice – poate acestea sunt aspecte care complică situația. Toate aceste probleme sunt agravate de lipsa de cunoștințe de specialitate la nivelul administrației de stat și locale, management lipsit de competență și nepotism politic în zona de stat.

Pe plan regional, cea mai mare provocare este lipsa interconectării pe partea de infrastructură gaze naturale, ceea ce duce la vulnerabilitate și prețuri ridicate pentru Bulgaria, România, Ungaria, Serbia și Ucraina.