Viziune

Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, viziunea referitoare la sistemul național de apărare a fost legată de acceptarea ca necesitate a aderării la NATO, pentru a se asigura promovarea și realizarea intereselor naționale ale României. Astăzi, viziunea constă în modernizarea acestui sistem, astfel încât el să fie deplin integrat în alianțele din care România este parte, să asigure o contribuție semnificativă ca furnizor de securitate și să fie adecvat condițiilor economice existente. Aceasta presupune realizarea unui echilibru rezonabil între diversele domenii, indiferent că sunt tradiționale (terestru, marin, aerian) sau recent recunoscute (cibernetic, informațional, spațial).