Introducere

A Patra Revoluție Industrială reprezintă o schimbare fundamentală în felul în care trăim, muncim și ne raportăm unii la alții datorită invențiilor și inovațiilor tehnologice pe scară largă. În același timp, ea este o oportunitate de a privi dincolo de tehnologie și de a găsi modalități prin care un număr cât mai mare de oameni vor folosi noile tehnologii, cu efecte benefice în viața de zi cu zi a familiilor lor, a comunităților, dar și a organizațiilor în care aceștia activează.

Noua Revoluție Industrială joacă și va continua să joace un rol important în configurarea pieței muncii, educației, productivității și mediului de afaceri. Vom pregăti membrii societății astfel încât inteligența artificială și noile tehnologii să sprijine programul nostru de dezvoltare durabilă, incluzivă și bazată pe noile tehnologii. În acest scop, vom promova dezvoltarea de strategii proactive de management, un dialog susținut și o colaborare intensă între diversele domeniile de afaceri, guverne, sistemele de educație și societatea civilă. În piața muncii, pregătirea pentru viitor este urgentă și decisivă, pentru a ține pasul cu evoluțiile internaționale foarte rapide în materie de cunoaștere și învățare, antreprenoriat, meserii și competențe.

Promovarea revoluției digitale și a inteligenței artificiale reprezintă modalitatea prin care economia și societatea se vor adapta noii revoluții industriale. Revoluția digitală este, de asemenea, o revoluție a politicii și a societății civile. Această revoluție schimbă rolul guvernului față de „Politica publică 2.0”, program dezvoltat în comun de către instituțiile publice și cetățeni pe platforme, de unde și expresia „Guvernul ca platformă”.

O mai mare transparență a instituțiilor, a politicii fiscale și a accesului la educație este vitală pentru restabilirea încrederii publice în instituții. Inovarea participativă este esențială pentru bunăstare; aceeași politică poate avea efecte foarte diferite asupra satisfacției cetățenilor, în funcție de gradul în care cetățenii au participat la proiectarea și implementarea sa.

Obiectivul principal este asigurarea unei tranziții de succes către o societate în care tehnologia deține un loc important în toate domeniile de activitate, iar cetățenii și firmele să fie pregătiți pentru această nouă paradigmă economică și socială. Pe de o parte, noi suntem azi confruntați cu o administrație publică și instituții înzestrate cu programe și aplicații digitale nefuncționale, prizoniere ale unor contracte făcute în dezavantajul statului și al cetățenilor; pe de altă parte, este necesar să asigurăm încă de mâine o implicare civică mai mare, o transparență și o responsabilitate sporită față de cetățeni.

Un obiectiv care decurge de aici este implementarea neîntârziată a legislației europene în domeniul digital pentru a ne asigura ca România își pregătește piața pentru transformarea digitală și pentru adoptarea noilor tehnologii. De exemplu: implementarea codului electronic de comunicații; eliberarea frecvențelor de spectru necesare pentru tehnologia 5G;, implementarea directivei NIS (securitatea rețelelor și a sistemelor informatice) pentru asigurarea standardelor de siguranță cibernetică; asistarea companiilor și cetățenilor pentru adoptarea cu succes a Regulamentului pentru protecția datelor cu caracter personal etc. Vom dezvolta o legătură coerentă între procesul de transformare digitală, competențele digitale și curricula din școli și universităţi, precum și o infrastructură digitală adecvată, mai ales în zonele rurale pentru a putea permite folosirea oportunităților din domeniul digital.


Versiune #2
Creat la Fri, Mar 13, 2020 2:34 PM de Sorin Sfirlogea
Modificat la Thu, Apr 23, 2020 7:42 AM de Mariana Țînțărean