Principii

  • Principiul complementarității, astfel încât să se urmărească separația rolurilor sectorului guvernamental și a celui neguvernamental, intervenția urmărind să fie benefică pentru comunitate și să întărească rolul societății civile ci nu să preia din atribuțiile acesteia;
  • Principiul accesibilității, permițând participarea fără discriminare, indiferent de categoria socială implicată sau vizată;
  • Principiile solidarității și echității sociale, sprijinind cetățenii din categoriile sociale vulnerabile;
  • Principiul relevanței pentru nevoile cetățenilor, oferind acestora cadrul prin care să se implice în aspectele care îi vizează în mod direct, să caute soluții la probleme prin o schimbare pozitivă, să capete noi competențe sau să își urmărească interesele și pasiunile, în felul acesta asumându-și responsabilitatea pentru ei înșiși și pentru comunitățile lor;
  • Principiul recunoașterii, astfel încât fiecare cetățean să simtă că își aduce contribuția și că aceasta este apreciată și valorificată;
  • Principiul eficienței, intervenția fiind benefică pentru un număr cât mai mare de cetățeni urmărind astfel schimbări pozitive atât în plan personal cât și la nivel organizațional sau social;
  • Principiul transparenței cei implicați fiind conștienți de scopul, limitele procesului și înțelegerea tipului de influență pe care cei implicați îl au, ce pot schimba și ce nu;
  • Principiul implicării voluntare, respectând dreptul cetățenilor de a decide dacă, cum și cât vor să se implice.