Factorul politic în educația din România

plus_a1.png

De ce există două lumi ale educației în România, o entitate rurală și una urbană?
Prin analogie, poate din același motiv pentru care unii cred că e firesc să existe asfalt și trotuare în oraș, dar nu și la sat, pentru că unii cred că în oraș este comun să fie spectacole, dar nu și la sat sau că în oraș e firesc să existe apă curentă și canalizare, dar nu și la sat. Aceste ,,două lumi” nu pot coexista într-o țară care se vrea a fi civilizată. Mediul rural și mediul urban se diferențiază prin densitatea locuirii și nu ar trebui să se diferențieze prin standardul de viață. Acest lucru este valabil și pentru școli.

De ce profesorii au devenit stresați de lipsa posibilităților materiale și de numărul pregătirilor pe care le-ar putea avea pentru a-și completa necesarul decât de dragostea lor pentru a educa copiii?
Magistrații și medicii au primit de curând și recunoașterea din partea statului prin faptul că, odată cu mărirea consistentă a salariilor, s-a acceptat ideea că activitatea lor este vitală pentru funcționarea societății, în general. În acest context, este timpul să acceptăm faptul că activitatea profesorilor este la fel de vitală pentru societatea noastră, chiar dacă rezultatele se văd mai târziu, comparativ cu alte domenii de activitate. O investiție pe termen lung, cum este educația, nu este nici într-un caz o investiție incorect plasată.

De ce se practică o concurență acerbă între școli, cu privire la recrutarea celor mai buni elevi, dar nu se discută despre sprijinul reciproc în a acționa cu cele mai bune strategii ale educației?
La momentul actual, România este încă țara unde școala nu creează elevi educați 100% pentru a fi cetățeni activi, ci locul unde se converge la produse dezumanizatoare ale birocrației excesive. Educabilii au devenit din ce în ce mai conștienți de puterea pe care o pot avea, dacă se folosesc de metode colaterale sistemului de învățare, metode pe care le observă la adulți, în mass-media, în structurile funcționale din orizontul local.

De ce nenumăratele așa-zise reforme din ultimii 30 de ani nu au adus rezultate vizibile în educație?
Deși activăm într-un mediu democratic, noi, profesorii, nu ne exprimăm cu privire la ceea ce este necesar și util în procesul educației, dar suntem în stare să facilităm orice demers supraîncărcat de documente. Ca profesori, am avut de ales ani în șir între a rămâne martori fără voce la diferite măsuri legislative ce nu provin din experiența didactică și a combate acțiunile impuse pe diferite nivele în procesul educației, dar încă nu am propus o alternativă a actualului sistem și nu am început un proces de revigorare pentru a accede la o nouă platformă.

De ce este nevoie de urmărirea în detaliu a activității didactice de către factorul politic și nu într-un mod strategic?
Dacă o politică educațională este bine gândită la centru, aceasta nu ar simți nevoia de interferență în detaliile actului educativ (numirea de directori și inspectori, ,,sugestiile” de tot felul, tăierile de panglici și altele). Scopul participanților în procesul educației este să faciliteze accesul la factorul politic care să acorde un sprijin în dezvoltarea învățământului, să acționeze în baza unei viziuni clare față de ceea ce trebuie reparat sau reconstruit, să manifeste un interes pentru transparența mediului educațional.

De ce politica a fost determinată să înțeleagă că Justiția trebuie lăsată să lucreze independent pentru a aduce rezultate scontate, dar politica nu și-a pus în 30 de ani și problema că Educația trebuie lăsată să se dezvolte prin profesori și elevi, prin cei ce participă direct în acest proces și nu prin intervenții de tip remote control?
În instituțiile de învățământ, s-a acceptat cerința de achiziționare a camerelor video pentru supraveghere la examenele naționale (inducând tacit ideea că atât elevii, cât și profesorii sunt potențiali practicanți de fraudă), deși sumele necesare unei astfel de investiții puteau fi folosite în scopuri mult mai practice pentru viața elevilor într-o școală; directorii instituțiilor participă semestrial la ședințe de instruire de câte patru ore, organizate în săli somptuoase, la care reușesc să participe inclusiv directorii din mediul rural care parcurg zeci de km pentru a fi prezenți, ședințe conduse de inspectori care laudă activitățile școlilor de top din județ și unde sunt invitate personalități politice care transmit subliminal mesaje prin care arată faptul că ar putea interveni acolo unde nu este suficentă „obediență”.

Politica joacă un rol vital în viața instituțiilor preuniversitare, universitare și academice, iar specialiștii care activează în domeniul politic și dețin un background sănătos în domeniul educației ar trebui să aibă oportunitatea de a consilia decizia politică într-o manieră transparentă.

Echipa PLUS CNPP Educație

Sursa:https://stiri.plus/factorul-politic-in-educatia-din-romania/