Într-o țară normală, am include în educația oferită noilor generații toate lecțiile primite de la viață

Acum patru ani se întâmpla Colectiv. Capitala și restul țării au privit cu groază desfășurarea reală a unor scenarii de necrezut. Întâi pe cel al flăcărilor și fumului care au mistuit atât de multe vieți, apoi apocalipsa îngrijirii supraviețuitorilor în bombele de spitale nepregătite să facă față unui asemenea dezastru. Am asistat șocați la dovezile incontestabile ale imposturii, ale aronganței nestăvilite, ale minciunilor, ale incapacității autorităților de a gestiona o criză de proporții.

Încă ne plângem morții. Unii își plâng neputința.

După patru ani, comemorarea acestei tragedii ne arată înca o dată ce conducere avem: oameni care preferă să uite istoria Colectiv.

Într-o țară normală, nu presa, ci autoritățile ar trebui să vorbească despre lecțiile trecutului.

Într-o țară normală, cel mai potrivit fel de a comemora o astfel de tragedie ar însemna în primul rând o conferință comună de presă – ministrul Sănătății, ministrul Educației, ministrul de Interne – eveniment în timpul căruia să fie comunicate îmbunătățirile aduse de după tragedia Colectiv întregului sistem de intervenție în caz de criză, de la SMURD până la spitalele din România și procedurile de transport în străinătate. Într-o companie privată normală și performantă, organizația măsoară numărul de zile trecute de la ultimul incident de muncă din fabrică și urmărește continuu planurile de îmbunatățire. Nu este o rușine, este o obligație de a comemora cu exactitate momentul și condițiile ultimului incident petrecut.

Într-o țară normală, cel mai bun mod de a comemora tragedia Colectiv ar fi organizarea celei mai ample simulări de intervenție. O simulare care să includă scenariul unui nou incendiu cu sute de victime. Și cu sute de salvatori – un exercițiu contracronometru în care sute de pompieri, SMURD-ul, servicii private de ambulanță și, dacă e nevoie, mii de voluntari de pe stradă să intervină armonizat pentru simularea unui eveniment asemănător.

Într-o țară care are încredere în conducători nu ar fi nevoie decât de o simplă invitație. Îmi imaginez cu ușurință cum mii de voluntari – cetățeni sau cadre ale autorităților – ar lua acest exercițiu ca pe un act de mândrie și de datorie cetățenească. Proiectul GovITHub a atras sute de voluntari fără să fie o chestiune atât de dureroasă. Îmi imaginez câte mii de oameni – rude și prieteni ai victimelor de la Colectiv – s-ar implica fără cea mai mică ezitare.

Acest exercițiu, odată încheiat, bine sau rău, perfect sau cu încă multe lucruri de îmbunătățit asumate deschis și profesionist, ar face ca încrederea noastră în conducători să crească. Am realiza că le pasă. Am realiza că ne reprezintă. Am realiza că putem învăța din trecut.

Ca ministru al Educației, într-o țară normală, aș organiza în săptămâna aceasta, pentru toți elevii de gimnaziu și liceu (cei mici având vacanță oricum), activități de pregătire pentru cazuri de calamitate. Incendiu. Cutremur. Inundații majore. Bombardament sau gaze paralizante. Aș realiza măcar o simulare de evacuare a tuturor școlilor în regim de urgență. Și apoi, prin profesori și diriginți, aș comemora împreună cu toți elevii zecile de victime Colectiv.

Asta este țara normală pe care mi-o doresc. O țară care învață din trecut pentru a nu mai repeta greșeli.

Se poate! Sunt cel puțin trei idei simple care pot fi implementate cu puțină pregătire. Și nu contează cine face aceste lucruri normale. Nu contează partidul, nu contează politica.

Dar dacă nu le puteți face voi, cei de la conducerea țării de acum, poate e mai bine să-i lăsați pe alții s-o facă.

* Editorial de Ștefan Pălărie, membru al Comisiei Naționale de Politici Publice PLUS

Sursa: https://stiri.plus/intr-o-tara-normala-am-include-in-educatia-oferita-noilor-generatii-toate-lectiile-primite-de-la-viata/