Cum relansăm piața de muncă din România?

În data de 8 mai, un număr de aproape 900.000 de oameni erau în șomaj tehnic și 330.000 în șomaj, conform datelor de la Ministerul Muncii. După numai două săptămâni, numărul salariaților în șomaj tehnic a scăzut cu o treime, la sub 600.000, în vreme ce numărul contractelor încetate ca efect al crizei a crescut la peste 400.000.

Așadar, vestea bună este că un număr net de aproximativ 200.000 de lucrători au reluat lucrul. Vestea proastă este că, în doar două săptămâni, 70.000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă! Iar situația față de începutul lunii aprilie este și mai gravă, peste 220.000 de contracte fiind încetate în ultimele două luni. Ce se poate face? Care sunt măsurile care ar putea salva cel puțin în parte locurile de muncă aflate acum în pericol? Este Guvernul gata să ia măsurile necesare? A pregătit ceva?

Susținerea cheltuielilor salariale propusă de Guvern – o măsură cu probleme

Dintr-o declarație a șefului Cancelariei prim-ministrului aflăm că Ministerul Muncii propune, pe de o parte, continuarea programului de șomaj tehnic pentru unele domenii, iar pe de altă parte, susținerea companiilor care își reiau activitatea după 15 mai și recheamă salariații din șomaj tehnic, cu o sumă reprezentând 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut. Această susținere ar urma să fie acordată pentru o perioadă limitată, de trei luni.

Efectul acestei măsuri ar putea fi benefic pentru companiile care au redus/sistat activitatea și au trimis oamenii în șomaj tehnic. Cu toate acestea, există cel puțin 4 mari probleme care fac ca o astfel de măsură să fie nepotrivită:

  1. Harzardul moral

Companiile care nu au trimis oameni în șomaj tehnic, indiferent dacă acum sunt sau nu în dificultate din cauza efectelor crizei în economie, nu vor putea să beneficieze de acest ajutor, chiar dacă în următoarea perioadă piața le va fi defavorabilă.

Pe scurt, antreprenorii care și-au protejat singuri angajații sunt trimiși la plimbare, iar cei care deja au fost ajutați o să fie ajutați iar. Halal echitate economică, nu?

  1. Efectul de balast și lipsa adiționalității

Dacă o companie planifica oricum să își reia activitatea la 100% din capacitate, va putea beneficia de un ajutor de la stat, ceea ce îi va scădea costurile cu forța de muncă cu până la 40%, deși nu avea neapărat nevoie. Mai mult, în acest fel, va fi mai competitivă pe piață decât o companie cu același profil, care nu a trimis angajații în șomaj tehnic și a preferat să reziste și să își țină oamenii la muncă și să plătească taxe la stat. Astfel, se nasc premisele unei competiții neloiale și se cheltuie bani fără vreun efect pozitiv.

Din acest punct de vedere, credem că eficiența banilor publici este potențial scăzută, neexistând suficiente condiționalități care să dirijeze fondurile către companiile care au nevoie, pentru a proteja în continuare locuri de muncă.

  1. Rigiditatea măsurii, chestionarea plafonării și lipsa unui studiu de impact

Deși este de înțeles că ne grăbim și că ar fi trebuit ca Guvernul să iasă cu această măsură încă de pe 15 mai, totuși nu este deloc clar care este baza de calcul pentru măsura propusă. Inițial, măsura era gândită neplafonată și atunci avea o oarecare logică – 41,5% este o aproximare a taxării medii pe angajat. Adică statul renunță la taxele asupra angajaților respectivi trei luni pentru ca firmele să își revină.

Dar dacă plafonăm la nivelul salariului mediu brut pe economie în anul 2020 (5.429 de lei), atunci vom avea un sprijin mai substanțial pentru angajatorii care plătesc salarii mici față de cei care plătesc salarii mai mari de salariul mediu brut. Spre exemplu, există companii românești din domeniul automatizărilor industriale care au închis ușile pentru că pe lanțul lor valoric clienții din industria auto au oprit activitatea. Genul acesta de companii care au valoare adăugată mare și ingineri bine pregătiți și plătiți adecvat vor primi un sprijin mai redus decât companiile ce angajează la nivelul salariului minim. Poate că un studiu de impact ar fi putut da și o altă dimensiune decât cea socială, mai apropiată de obiective de politică industrială, atât de necesară în această perioadă de relansare post-criză.

  1. Ratarea lecțiilor crizei în ceea ce privește flexibilitatea forței de muncă

Măsura propusă nu produce vreo reformă de substanță, ci doar oferă un paliativ temporar, foarte scump de altfel pentru cetățenii plătitori de taxe. Mai toate țările OECD au văzut în criza sanitară o oportunitate de a consolida piețele de forță de muncă și a le întări reziliența la crize / șocuri. S-a văzut clar cu ocazia crizei că România nu are o legislație care să permită prea mare flexibilitate – practic între varianta cu șomajul tehnic, adică trimitem lumea acasă și cea cu săptămâna redusă de lucru de 4 zile în loc de 5, nu mai avem alte alternative. Și nici vreun sprijin public pentru situații în care ar exista perioade de volatilitate mare de activitate.

Munca flexibilă – o alternativă mai eficientă propusă de PLUS și de mediul de afaceri

* Material de 

Dragoș Pîslaru, europarlamentar PLUS, coordonator al Grupului de lucru Economie și Antreprenoriat PLUS

Alin Stoica, jurist, membru al Grupului de lucru Economie și Antreprenoriat PLUS

Sursa: https://stiri.plus/cum-relansam-piata-de-munca-din-romania/