În domeniul apărării, România, ca stat membru al UE și al NATO, nu are voie să rateze fondurile europene nerambursabile

aparare.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Într-o conferință de presă susținută joi, 25 iulie, ministrul Bădălău  a pomenit de mai multe idei de investiții pe care unele companii de stat din domeniul apărării urmează să le deruleze în principal prin credite de angajament. Ceea ce arată că, în continuare, Guvernul României nu știe sau nu vrea – sau ambele – să utilizeze fondurile europene nerambursabile disponibile în acest domeniu.

Se știe foarte clar că apărarea este unul dintre domeniile-cheie definite ca atare de către Comisia Europeană, în cadrul strategiei sale de a diminua la maxim importurile din zona de securitate și apărare de pe alte continente.

Comisia Europeană are disponibile numeroase linii de finanțare nerambursabilă în domeniul apărării, atât pentru entități coordonate de către statele membre, cât și pentru companiile integral private. Discutăm despre cel puțin 2 miliarde de euro pe an prin Fondul European de Apărare, viitorul program Orizont Europa sau Programul European de Dezvoltare Industrială în Apărare.

Este vorba despre finanțări majore pe care România nu are voie să le rateze, în calitate de stat membru al UE și al NATO și prin prisma poziționării sale geostrategice.

Soluția propusă de Grupul de lucru Economie al partidului PLUS este simplă:

  1. Dezbatere publică despre industria de apărare între stat – pe de o parte – și mediul privat din domeniu, plus institutele de cercetare specializate – pe de altă parte;
  2. Definirea unor domenii punctuale în care România excelează prin prisma competențelor de care dispune țara noastră pe partea de apărare, securitate, combaterea războiului hibrid, cybersecurity;
  3. Crearea unui portal integrat care să centralizeze informații despre finanțările nerambursabile disponibile în domeniu;
  4. Înființarea unui „task force“ format din statul român și stakeholderi privați ce își doresc implementarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă în domeniul apărării, care să sprijine companiile românești să intre în consorții și să acceseze fondurile disponibile;
  5. Încurajarea institutelor de cercetare să dezvolte prototipuri inovatoare, disruptive pentru echipamente, materiale, soluții tehnice, programe informatice necesare țărilor NATO și tărilor membre PESCO (Structura Permanentă de Cooperare – parte a Politicii UE de Securitate și Apărare);
  6. Crearea unor instrumente financiare care să sprijine firmele private și de stat ce doresc accesarea de fonduri nerambursabile în domeniu, dar nu își permit să susțină cofinanțarea pe proiecte majore.

Soluții există, însă trebuie dublate de voință și de competență. Guvernul actual a dovedit deja și lipsă de voință, și lipsă de competență. Va veni rândul nostru să demonstrăm că industria de apărare a României poate deveni un pilon major al creșterii economice pe termen mediu și lung, consolidând, în același timp, rolul României ca partener strategic al NATO.

Sursa: https://stiri.plus/grupul-de-lucru-economie-al-plus-in-domeniul-apararii-romania-ca-stat-membru-al-ue-si-al-nato-nu-are-voie-sa-rateze-fondurile-europene-nerambursabile/