Coronavirus și diaspora

Acum nouă ani ajungeam în Haiti în mijlocul unei epidemii de holeră. Prin decembrie 2010-ianuarie 2011, când oamenii au început să moară, haitienii (care nu au știut până atunci nimic despre holeră, adusă la ei pe insulă de niște militari bengali) au început să linșeze vracii voodoo, crezând că de vină sunt spiritele rele. Oamenii au continuat multă vreme să bea apă infectată, ignorând orice apel din partea medicilor străini.

Când am plecat de acolo, toți, dar toți, se spălau asiduu pe mâini și la fiecare intrare de magazin sătesc era câte un copil care îți turna cel mai toxic dezinfectant posibil pe mâini. Acum, în 2020, epidemia a fost declarată eradicată.

Încerc să învăț din acea experiență.

Reacția mondială față de coronavirus îmi aduce aminte de reacția haitienilor față de holeră, o reacție față de o boală nouă, necunoscută, neînțeleasă, care ucide, dar căreia i-au făcut față și după care au învățat lucruri noi. Oare ce schimbări va aduce în societatea noastră COVID-19?

Sunt de aproape o săptămână acasă, în „teleworking”, care e un cuvânt tare interesant când ai un copil mic aflat la vârsta când aleargă, trage, strigă și explorează fără oprire. Încep și termin fiecare zi cu dat refresh la cam șapte site-uri de hărți și live updates legate de evoluția conoravirusului, în toată lumea, dar și în România.

Senzația mea este că la nivel european, la nivel național, suntem abia la început. Suntem departe de acel punct în care combinația de înțelegere a problemei, de resurse disponibile și de responsabilizare a indivizilor să te ajute să ții totul sub control. Suntem și departe de momentul cel mai rău. Suntem în pre-criză.

Încă avem prea multe semne de întrebare: de ce în unele țări mortalitatea este mult mai mică? Ce putem sau nu să luăm pentru tratament? Cum de sunt tinerii mai feriți de efectele cele mai nocive (mai, nu complet, atenție).

Și, mai ales, cea mai înfricoșătoare întrebare: o persoană care s-a vindecat capătă imunitate sau rămâne vulnerabilă unei reîmbolnăviri?

Iar dincolo de partea de sănătate, au apărut deja efectele socio-economice, de exemplu printre diasporeni. Muncitorii români sezonieri, din turism, îngrijitorii, șoferii, muncitorii din construcții și mai ales cei care muncesc la negru din Italia (și se pare că urmează Spania și Franța, cel puțin) sunt deja afectați masiv.

Vorbim de oameni care oricum aveau locuri de muncă destul de precare, iar acum se trezesc că din cauza carantinelor totul se închide. În cel mai bun caz, angajatorul le mai dă ceva, în cele mai rele sunt evacuați și din locuințele pe care le ocupă. Nu se pot întoarce în țară pentru că aeroporturile sunt închise, mulți nu cunosc nici limba și le este greu să ajungă la consulate sau la reprezentanții legali români pentru a cere ajutorul.

Mai multe rețele de români din diaspora s-au activat deja, iar voluntariatul pe care îl fac este admirabil: au primit la ei în casă astfel de oameni sau se asigură ca au de mâncare și produse vitale (medicamente sau de igienă). Evident, nu este suficient și nu există încă nicio coordonare. MAE a eliberat doar un buletin de călătorie recomandând turiștilor români să revină urgent în țară – dar ce facem cu restul lumii?

A doua întrebare este: dacă reușim să adunăm sutele sau miile (cel puțin) de români blocați în Italia, unde vor fi ei ținuți în carantină? Ca să nu mai vorbim de masivul val, complet nejustificat, de ură care apare acum în România împotriva diasporenilor din cauza a trei-patru nebuni iresponsabili.

Pe latura de PLUS ne agităm să găsim soluții pe care noi le putem implementa prin comunitățile noastre sau pe care le putem trimite către autoritățile române sau din țările gazdă. Sper sincer că așa fac toate partidele zilele acestea – un partid politic e cel puțin o rețea de oameni, deci ar trebui toți să poată veni cu idei și acțiuni. Ne-am asumat că punem politica pe planul doi zilele acestea și mă întreb serios oare cât va dura asta?

Dacă suntem toți acasă, putem să distribuim mesaje utile, să fim siguri că nu promovăm dezinformări și să ne folosim timpul pentru a găsi cum putem să ajutăm, chiar și de la distanță. Alea cu statul în casă, spălatul pe mâini și evitarea contactului social le știți. V-ați sunat toate rudele mai în vârstă să le explicați și lor? Dar să nu mai meargă pe la biserici?

În țară există deja mai multe inițiative din mediul de ONG și nu numai și sper să le vedem multiplicate și în diaspora

O să fie mai rău înainte să fie mai bine, dar ține de noi să limităm extinderea acestui mai rău. Poate că la sfârșitul lui 2020 toată planeta va înțelege mai bine importanța spălatului pe mâini și nu o să mai văd toalete de restaurant în Belgia fără săpun la chiuvetă.

Cert e că experiența cu holera m-a învățat ceva: totul trebuie să meargă înainte. Că într-o situație de criză gravă trebuie să ții capul pe umeri și răsuflarea calmă și să faci ce poți, unde ești, cu ce ai la îndemână.

Sursa: https://stiri.plus/coronavirus-si-diaspora/